Jean Claude-Juncker, favorabil introducerii unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene
Comisia Europeană dorește introducerea unui salariu minim pentru angajați și a unei indemnizații minime de șomaj la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, conform lui Jean-Claude Juncker, președintele Executivului Uniunii Europene.
"Ar trebui să avem un salariu minim la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene", a declarat Jean-Claude Juncker.
Acesta s-a declarat și în favoarea introducerii unei indemnizații minime de șomaj la nivelul Uniunii Europene, informează ZF.
Președintele Comisiei Europene a făcut aceste declarații la Bruxelles, în cadrul unei conferințe pe tema drepturilor sociale europene. Acesta a aprecia că reforma politicilor sociale din Uniunea Europeană ar trebui să înceapă în zona euro..