Președintele comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a făcut un apel în plenul Parlamentului la dezbaterea privind legea offshore care aleșii să fie uniți privind acest proiect, pe care l-a prezentat drept cel mai important din ultimii 30 de ani pentru România, arătând că investitorii nu vor să facă niciun pas înapoi privind sistemul de impozitare care este obligatoriu pentru interesul României.
„Acum, suntem chemați cu toții, acești parlamentari, să fim solidari în fața celui important proiect din ultimii 30 de ani pentru România. Ce s-a întâmplat în acest proiect? De ce este această stare de panică generalizată și de la versiune trecem la diversiune?
Simplu, stimați colegi! Nu am vorbit cu investitorii? Ce spunea colegii noștri astăzi dimineață? Vreți o lege offshore, vreți să apărați interesul investitorilor? Noi vrem? Este vorba despre România nu despre altceva? Ce s-a întâmplat? Am stat de vorbă cu investitorii din februarie până în iulie, săptămână de săptămână, la orice varianta de a aduce un dolar un plus față de redevență nu au fost de acord! Doar redevența, atât! Atât să luăm din acest zăcământ? Doar redevența care este înghețată pentru 30 de ani într-un acord petrolier asupra căruia noi nu ne-am putut prezenta? Rămânem captivi acelui acord la nivelul acelei redevențe sau trebuie să aducem un plus statul român?
Este pentru prima în istoria fiscală în petrol și gaze când pe lângă redevență s-a introdus un sistem de impozitare legat de preț. (…) Acest sistem de impozitare este absolut obligatoriu”, a afirmat Iulian Iancu în plenul Camerei Deputaților.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Deputatul PSD a prezentat detaliat de acest sistem de impozitare este extrem de important pentru România și a arătat că investitorii nu au niciun motiv pentru a părăsi țară precum se tem sau amenință unele voci, deoarece au aici toate condițiile necesare pentru afacerile lor. Iulian Iancu a mai subliniat că tot acest scandal are ca miză o sumă extrem de importantă, și anume 13,5 miliarde de dolari.
„Dacă la 1 milion venit suplimentar până la preț de 85 de lei, 30% ia statul român, 70% lăsăm investitorului, dacă el crește prețul la 190 de lei, 70% ia statul român, 30% investitorul. Și atunci la 1 milion de lei, 70% înseamna 420, 30% înseamnă 210, de la simplu la dublu. Și atunci vrea statului român, noi care am spus 420 sau dumneavoastră care ați spus 210 sub motiv că ar pleca. De ce să pleci când ai confirmat zăcământul, când ai confirmat 84 de miliarde, când știi că valorează 70 de miliarde, când ai dreptul să vinzi 50%, când ai și dreptul pe directive europene să exporți? De ce să pleci? Nu pleci!
Dar dacă prinzi un astfel de mediu mai poți să scoți 13 miliarde de dolari. Asta este miza- 13,5 miliarde de dolari! Asta vrem?”
În încheiere, Iulian Iancu a solicitat ca dezbaterea să fie făcută transparent în fața televiziunilor pentru ca toată lumea să fie informată privind proiectul de lege și felul în care se poziționează taberele.
„Eu vă propun ca această dezbatere de aici până săptămână să fie făcută în fața camerelor de luat vederi, în fața țării!”, a încheiat deputatul PSD.
Camera Deputaților a decis, miercuri, să retrimită la comisii proiectul legii offshore, după ce s-a constant că nu există majoritate pentru trecerea acestuia, lucru confirmat și de Liviu Dragnea. Atât ALDE, cât și UDMR, au refuzat să mai voteze alături cu partnerii din PSD legea în forma ajunsă la vot în plen.