Islanda își revine din criza financiară. Spre deosebire de țările din zona euro, Islanda are o monedă proprie și își face singură regulile

Publicat: 23 05. 2012, 12:33
Foto: Discoverthetrip.com

Islanda era în 2008 una dintre primele victime ale crizei financiare mondiale, care ”a luat pe sus” între timp zona euro. Grecia se îndreaptă spre o ieșire cataclismică din zona euro, Spania este îngenuncheată de problemele din sistemul bancar, iar politicienii germani se zbat să mențină zona euro pe linia de plutire.

Pe fondul acestor probleme economice de proporții, Islanda crește, rata șomajului a scăzut, iar imigrația a fost încetinită, scrie The Wall Street Journal.  Avantajul semnificativ al Islandei față de țările din zona euro este reprezentat de faptul că are propria-i monedă, care poate fi devalorizată, ceea ce a a avut o contribuție decisivă în revenirea economică din prezent. Islanda are propria-i monedă, o bancă centrală și o politică monetară proprie, și își face singură regulile – lucruri la care țările din zona euro pot doar să viseze.

Succesul său oferă o lecție în privința lucrurilor la care au renunțat țările din zona euro când s-au alăturat politicii monetare a Uniunii. Și poate oferi un indiciu a modului în care ar putea sta lulcrurile dacă părăsesc zona euro, scrie sursa citată.

Islanda a avut probleme economice serioase în 2008, a fost prima victimă răsunătoare a crizei financiare. Sistemul său bancar s-a ”scufundat” iar rata șomajul a crescut. Guverul a fost înlăturat de la putere pe fondul protestelor de stradă. Tinerii și-au făcut bagajele și au plecat. În acel moment a sosit Fondul Monetar Internațional cu un plan de ajutor financiar.

Coroana, moneda islandeză, a pierdut jumătate din valoare, lucru care a impulsionat exporturile și a redus importurile scumpe. Devalorizarea coroanei a lovit în cei care aveau credite ipotecare în valută, care au primit însă ajutor din partea autorităților islandeze. Importurile scumpe cum ar fi autoturismele au crescut inflația, iar prețurile au crescut cu 26% din 2008 până acum.

Finanțarea externă s-a transformat apoi într-o povară pentru sistemul financiar. Spre deosebire de Irlanda, Islanda le-a permis băncilor să dea faliment, lăsând creditorii externi să se ocupe de acoperirea ppierderilor și protejându-și astfel contribuabilii.

Apoi, Islanda nu s-a apucat să implementeze măsuri de austeritate similare cu cele care provoacă nemulțumirile din Grecia. În plus, autorităţile islandeze au mărit ajutorul social destinat celor mai săraci dintre cetăţeni, iar aceștia au cheltuit în continuare reducând astfel şocul suferit de economia țării.

”Strategia a funcționat foarte, foarte bine pentru Islanda, dar nu a fost vorba de un singur element ci de felul în care au funcționat toate elementele adunate împreună”, a declarat Julie Kozack, până de curând șeful misiunii FMI din această țară.