Isărescu, decorat cu Legiunea de Onoare pentru politica inspirată a BNR

Isărescu, decorat cu Legiunea de Onoare pentru politica inspirată a BNR
Foto: evz.ro

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost decorat, vineri seară, cu distincţia Legiunea de Onoare, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a lăudat politica inspirată a Băncii Naţionale, mulţumită căreia România nu a cunoscut o criză financiară, spre deosebire de alte ţări.

„BNR a exercitat şi exercită un control vigilent asupra sectorului bancar, gestionând în mod funcţional rezervele minime obligatorii ale băncilor, atât în cantitate cât şi în calitate ceea ce a permis menţinerea în cursul crizei a lichidităţii pieţei interbancare. Mulţumită acestei politici inspirate, Romania nu a cunoscut criza financiară, spre deosebire de alte ţări”, a declar ambasadorul francez.

Totodată, Henri Paul a subliniat „modul pragmatic în care BNR gestionează dobânda sa de politică monetară pentru a stimula bănciel să-şi diminueze dobânzile şi să înlesnească finanţarea economiei”.

Potrivit ambasadorului francez, criza financiară şi economică, încă nedepăşită pe deplin, „trebuie să ne deschidă cu adevărat ochii: creşterea de maine nu poate fi construită ce aceleaşi baze ca cele pe care s-a construit creşterea din trecut”.

„Daţi-mi voie să salut politica urmată de BNR, care permite întreprinderilor noastre să aibă predictibilitatea şi vizibilitatea necesare”, as spus Henri Paul, adăugând că această politică a fost susinută şi de instituţii internaţionale ărecum FMI şi Uniunea Europeană.

Distincţia acordată lui Mugur Isărescu  a fost oferită „în numele preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy”, pentru rolul pe care guvernatorul BNR l-a jucat în integrarea României în UE, pentru rolul său în guvernanţa economică europeană şi pentru „toate meritele sale”.

Mugur Isărescu a mulţumit ambasadorului pentru primire şi pentru ceremonia organizată.

„Dacă am înţeles bine, înalta distincţie este acordată nu doar pentru cariera mea în slujba ţării mele, ci şi Băncii Naţionale a României, a cărei politică monetară a făcut ca România să nu se confrunte cu o criză financiară. Vă rog să primiţi, domnule ambasador, recunoştinţa mea şi a echipei Băncii Centrale a României pentru aceste aprecieri”, a declarat guvernatorul BNR.

La ceremonie au participat numeroşi oficiali BNR, politicieni și oameni de cultură, precum și membrii familiei Isărescu. Cu această ocazie, Isărescu le-a povestit invitaţilor diverse evenimente din copilăria sa, amintind totodată și de pasiunea sa pentru  viticultură și vinuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane