Investitorii avertizează că va urma un haos pe burse: Acţiunile ar putea scădea cu 50%

Investitorii avertizează că va urma un haos pe burse: Acţiunile ar putea scădea cu 50%
Foto: capital.ro

Piaţa activelor financiare s-a format o bulă speculativă care riscă în orice moment să se spargă şi să cauzeze haos pe burse cu scăderi ale acţiunilor de până la 50%, avertizează unii economişti şi oameni de afaceri.

Ei îi sfătuiesc pe investitori să nu se grăbească să vândă acţiunile deoarece anumite sectoare ale pieţelor financiare sunt cunoscute pentru randamentul ridicat pe care-l oferă în astfel de circumstanţe, scrie MoneyNews.

„Nu avem voie să fim luaţi prin surprindere de prăbuşirea burselor de valori. De fapt, ar trebui să ne aşteptăm categoric la aşa ceva“, a spus Mark Spitznagel, un manager de fond de investiţii notoriu pentru speculaţiile profitabile din timpul crizei financiare din 2008.

Și Marc Faber, un manager de fonduri de investiţii de origine elveţiană şi autorul buletinului informativ Gloom Boom & Doom,  este îngrijorat.

El dă vina pe politicile guvernamentale supraevaluate ale preşedintelui Obama şi pe reducerile de dobânzi efectuate de Rezerva Federală, despre care spune că „ penalizează veniturile cetăţenilor, pe cei care economisesc şi chiar şi pe părinţii noştri care sunt forţaţi să investească speculativ în acţiuni şi active imobiliare şi în orice există pe piaţă“.

Și miliardarul Warren Buffett s-ar pregăti pentru o eventuală criză în condiţiile în care „indicatorul Warren Buffett“, care raportează capitalizarea totală a companiilor din piaţă la PIB, sugerează un moment crucial în care acţiunile trebuie vândute pentru evitarea pierderilor  cauzate de un eventual colaps economic.

Astfel, investitorii au la dispoziţie două soluţii: să își vândă acţiunile şi să păstreze banii acasă, sau să riște totul.

Fondatorul Absolute Profits, Sean Hyman are și o a treia soluție. „Există anumite sectoare ale pieţei a căror performanţă este garantată în următoarele luni. Acest moment este nerentabil pentru vânzarea acţiunilor“, susține Hyman.

Hyman a făcut această afirmație bazându-se pe un calendar Wall Street secret în care sunt listate 19 investiţii (în funcţie de piaţă) şi 38 de date când activele pot fi cumpărate şi vândute.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`