ÎNTREPRINZĂTORII SOLICITĂ status-quo PE LEGEA DIALOGULUI SOCIAL

Publicat: 03 09. 2019, 21:38
Foto: pixabay.com

Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), prin Preşedinţii Confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, solicită tuturor factorilor responsabili şi partidelor politice să retragă proiectul de modificare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Semnatarii solicitării sunt reprezentanții Confederaţiei Patronale „CONCORDIA”, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (C.N.I.P.M.M.R.), Patronatului Naţional Român (P.N.R.) și Uniunii Generală a Industriaşilor din România (U.G.I.R.), care s-au întrunit în data de 29 august 2019.

Potrivit acestora, demersul este fundamentat de inoportunitatea modificării legii de către Parlament în context electoral, întrucât ar induce tensiuni şi/sau reconfigurări structurale cu potenţial de a fi exploatate politic.

De asemenea, aceștia subliniază că ACPR nu a solicitat modificarea Legii Dialogului Social dar, în măsura în care există propuneri de modificare din partea sindicatelor, acestea trebuie discutate şi clarificate în cadrul dialogului bipartit patronate-sindicate.

Amintim că proiectul de modificare a Legii dialogului social a fost respins de Senatul României, în ședința din data de 19.11.2018. Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României, a avizat nefavorabil propunerea legislativă pe data de 17.07.2018.

PATRONATELE SE BAZEAZĂ PE:

Principiul O.I.M. alnegocierilor colective voluntare, fără reglementarea obligativității negocierii colective la niciun nivel;

Respectarea principiului relativității efectelor contractelor COLECTIVE, efecte erga omnes având doar actele normative, Parlamentul fiind unica autoritate Legiuitoare a ţării, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României,

Evitarea unui dezechilibru major între partenerii socialipentru a nu afecta investițiile companiilor și capacitatea lor de creare de locuri de muncă.