Institutul Finanţelor Internaţionale: Soluţia din Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări

Publicat: 27 03. 2013, 20:47
Foto: en.trend.az

Soluţia aplicată în Cipru riscă să fie aplicată şi în alte ţări din zona euro, consideră Institutul pentru Finanţe Internaţionale (TFI), reprezentant al celor mai mari bănci din lume.

Instituția avertizează şi în privinţa impactului asupra recesiunii din ţară, potrivit AFP.
„Investitorii vor vedea în soluţia găsită în Cipru o reflexie a manierei în care vor fi gestionate viitoarele tensiuni din zona euro”, potrivit unui raport al IFI publicat miercuri.

Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a provocat o polemică în această săptămână, afirmând că soluţia aplicată în Cipru ar putea fi repetată în alte ţări fragile din zona euro.

Institutul a indicat că „rămâne de văzut” dacă această nouă abordare va fi generalizată în uniunea monetară.

IFI şi-a exprimat totodată scepticismul profund legat de efectele economice ale planului adoptat de troica creditorilor, respectiv FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE), care prevede furnizarea Ciprului a unui împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unor măsuri economice şi reforme politice.

Potrivit IFI, contracţia economică din Cipru ar putea ajunge la 20% în 2013-2015.