Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au început verificările privind veniturile obținute din activități din mediul on-line, monetizarea publicării de conţinut multimedia pe website-uri, reţele de socializare şi platforme audio-video sau din vânzarea de programe/aplicaţii software pe platforme dedicate, au declarat aceștia prin intermediul unui comunicat, preluat de către Agerpres.
„ANAF se adaptează evoluţiei tehnologiei şi verifică veniturile obţinute din activităţi specifice mediului online, precum monetizarea publicării de conţinut multimedia pe website-uri, reţele de socializare şi platforme audio-video (Facebook, YouTube s.a.), sau din vânzarea de programe/aplicaţii software pe platforme dedicate, precum Google Play Store”, se menţionează în comunicat.
Așadar, de la începutul anului 2021, inspectorii ANAF au inițiat controale privind verificarea veniturilor pe care anumite persoane le obțin prin intermediul activităților on-line. Până acum, 35 persoane au obţinut venituri de circa 26,33 milioane lei, pe care au omis să le declare, parţial sau integral.
„Una dintre cele mai mari sume nedeclarate, identificată până în prezent, este de 2,11 milioane lei. Aceasta a fost obţinută în perioada 2016-2017 de către o persoană născută în anul 1993, care a monetizat prin Google AdSense traficul generat de conţinutul publicat pe un site web. Pe numele acestei persoane a fost emisă Decizie de impunere pentru suma de 483.587 lei. Trebuie menţionat că, în aceeaşi măsură, există şi persoane care şi-au declarat veniturile obţinute din aceste activităţi. De exemplu, o persoană născută în 1985 a obţinut în perioada 2020-2021 venituri totale de circa 1,70 milioane lei şi a depus Declaraţia Unică, în care a declarat venitul net impozabil obţinut în 2020, şi a achitat impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente”, au precizat reprezentanţii ANAF.
inspectorii din cadrul ANAF vor continua să verifice veniturile obţinute din activităţi specifice mediului on-line pentru asigurarea creşterii gradului de fiscalizare şi a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.
„ANAF recomandă tuturor celor care desfăşoară, sau intenţionează să înceapă, o astfel de activitate, să se asigure că declară şi achită toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat.”, se mai spune în comunicat