Rata anuală a inflaţiei în martie a ajuns la 6,6%, în scădere față de februarie, când a fost de 7,2%, arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Într-o singură lună, preţurile bunurilor de consum au crescut cu 0,42%.
În intervalul martie 2023 – martie 2024, serviciile s-au scumpit cu 10,20%, mărturile alimentare cu 2,81%, iar cele nealimentare cu 8,06%.
Pe de altă parte, cea mai mare scădere de preţuri a fost înregistrată la făină (-30,59%).
Datele INS mai arată că, în ultima lună, preţurile de consum au crescut cu 0,42%. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,25%, serviciile cu 0,35%, iar mărfurile nealimentare cu 0,57%.
La mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit margarina (4,97%) și cartofii (2,11%), la produsele nealimentare – detergenții (2,09%), iar la servicii – transportul aerian (5,59%).
În schimb, s-au ieftinit untul (-3,72%) și zahărul (-2,42%).