INS: Deficitul comercial a crescut în primele patru luni la peste două miliarde de euro

INS: Deficitul comercial a crescut în primele patru luni la peste două miliarde de euro
Foto: zf.ro

Deficitul comercial a crescut în primele patru luni ale anului 2015 cu 255,5 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă din 2014, la 2,01 miliarde euro, după ce exporturile au urcat cu 5%, iar importurile cu 5,9%, scrie Mediafax.

Cu toate acestea, în luna aprilie ambii indicatori au fost mai mici faţă de luna anterioară.

În primele patru luni ale anului 2015, exporturile FOB au însumat 17,78 miliarde euro, iar importurile CIF 19,79 miliarde euro.

„Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1.I-30.IV 2015 a fost de 13167,0 milioane euro la expedieri şi de 15284,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 74,1% din total exporturi şi 77,2% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1.I-30.IV 2015 a fost de 4613,5 milioane euro la exporturi şi de 4513,9 milioane euro la importuri, reprezentând 25,9% din total exporturi şi 22,8% din total importuri”, arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.

Astfel, în primele patru luni ale anului 2015, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (44,2% la export şi 36,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,3% la export şi respectiv 31,4% la import).

În aprilie, exporturile FOB au scăzut cu 8,4% față de luna martie, ajungând la 4,39 miliarde euro,  iar importurile CIF au fost de 5,04 miliarde euro, cu 10,1% mai puțin decât luna precedentă.
Astfel deficitul din luna aprilie a fost de  644,2 milioane euro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`