INS: Costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice în trimestrul al doilea

Publicat: 03 09. 2012, 17:23
Foto: Exclusivnews.ro

În al doilea trimestru al anului costul orar al forţei de muncă ajustat în funcţie de numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 6,65% față de primele trei luni, și cu 7,05% față de aceeaşi perioadă din 2011, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS) citat de Ziarul Financiar.

„Faţă de trimestrul I 2012, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice, cu excepţia construcţiilor (-2,61%). Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în industria extractivă (18,96%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (17,94%) şi intermedieri financiare şi asigurări (12,37%)”, se arată în comunicatil făcut public luni de INS.

Componenta referitoare la cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă s-a majorat cu 6,62% față de ianuarie-martie, iar cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) cu 6,77%, față de perioada ianuarie – martie.

Comparativ cu trimestrul II din 2011, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă pe principalele activităţi economice, s-au înregistrat în: industria extractivă (15,05%), activităţi de servicii suport șiactivităţile de servicii administrative (14,11%), cele de comerţ (9,88%), tranzacţiile imobiliare (9,56%) şi asigurări și intermedieri financiare (9,12%).