ING va acorda, începând cu luna ianuarie, credite cu garanție ipotecară exclusiv în lei
ING Bank România va acorda credite cu garanție ipotecară excusiv în RON, începând cu 1 ianuarie 2013, fiind a doua bancă din România care a luat această măsură, după BCR.
Conducerea explică noua decizie din prisma riscului aferent contractării unui credit cu ipoteca în valută, în timp ce veniturile sunt obținute în RON, iar crediatarea în euro este restricționată, scrie Hotnews.
„Un credit în RON este o alegere bună pentru că nu are riscul asociat fluctuațiilor valutare. Încă din 2011, ne-am îndreptat atenția către creditele în RON și am dezvoltat produse competitive în moneda locală, iar retragerea creditelor în EUR vine ca o continuare firească a acestei strategii și în acord cu tendința pieței”, a declarat Maria Cristina Matei, Director Executiv ING Retail Banking.
Clienții care au accesat credite în moneda europeană vor continua rambursarea în euro și în condițiile inițial contractate, iar aplicațiile deschise până la sfârșitul anului 2012 vor fi onorate în moneda solicitată.
În urma semnalelor oferite de piață, reglementari legale care descurajează creditarea în valută, recomandările analiștilor, deciziile unor instituții bancare de a retrage creditarea în EUR, tendința generală, în rândul potențialilor clienți, se îndreaptă în favoarea creditelor în moneda națională.