Comisia Europeană (CE) a declașant procedura de infringement împotriva României și a altor 19 state din Uniunea Europeană (UE) pentru întârizieri în implementarea legislației în domeniul telecomunicațiilor, notează Mediafax.
CE a cerut informații de la cele 20 de state: România, Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania, măsuri de implementare integrală în legislația națională a noilor reglementări europene.
Până la ora actuală Comisia nu a anunțat ce modificări trebuie să adopte statele vizate pentru a evita o altă etapă a procedurii de infringement.
Potrivit unui comunicat trimis de Comisia Europeană, reglementările care trebuie introduse de țări includ dreptul clienților de a transfera la alt operator fără a schimba numărul de telefon, dreptul la mai multă claritate în privința serviciilor și o protecție mai bună pentru datele personale online.
Dintre cele 20 de țări amintite mai sus, doar șapte au notificat cu adevărat adoptarea integrală a noilor reglementări.
Țările sunt așteptate să răspundă la scrisorile transmise de CE pe parcursul a două luni, dar în cazul în care acestea vor refuza sau în cazul în care Comisia nu este mulțumită de informațiile primite, statele vor primi o cerere formală de implementare a legislației, conform procedurilor UE de infringement, urmând ca în final să se ajungă la Curtea Europeană de Justiție.