Date îngrijorătoare de la Eurostat: Inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media europeană
Oficiul European de Statistică (Eurostat) furnizeză noi date îngrijorătoare despre stadiul economiei româneşti sub guvernarea PSD-ALDE. Astfel, România a avut în luna iulie cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie.
Este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.
Trendul României de creştere a preţurilor de consum este invers faţă de media europeană unde s-a înregistrat o scădere de la 1,6 la 1,4%.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%.
Conform prognozei BNR de la începutul lui august, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an este de 4,2%, în timp ce pentru finalul anului viitor este prevăzută pentru 3,4%.