Eurostat: România continuă să fie în topul țărilor europene privind rata inflației în luna octombrie
România, Ungaria și Slovacia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE în luna octombrie, arată un raport al Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.
Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,2%), Ungaria (3%) şi Slovacia (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Grecia (minus 0,3%) şi Portugalia (minus 0,1%).
Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă în opt şi a urcat în cinci ţări membre.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în octombrie de 0,7%, în scădere faţă de 0,8% în septembrie, şi de 1,1% în Uniunea Europeană, mai mică faţă de luna precedentă, respectiv 1,2%.