Incluziunea financiară, înțeleasă greșit / Ce se întâmplă cu banii cash, în România

Incluziunea financiară, înțeleasă greșit / Ce se întâmplă cu banii cash, în România
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rata de utilizare a plăților online a crescut semnificativ anul acesta, potrivit ultimelor date colectate de Banca Centrală Europeană (ECB). Chiar dacă banii cash au suferit mici scăderi în utilizare, pentru că majoritatea oamenilor preferă să plătească cu cardul, sunt în continuare cea mai folosită metodă de plată în lume și în Uniunea Europeană.

Potrivit unui studiu privind atitudinile consumatorilor față de plăți, în 2016 și 2019, 79% și respectiv 72% din totalul tranzacțiilor au fost efectuate în numerar. În 2022, acest procentaj a scăzut la 59%.

Chiar dacă mulți preferă să plătească cu cardul, potrivit sondajului BCE, 60% dintre consumatorii din zona euro susțin plata în numerar, pentru că îi ajută să-și urmărească cheltuielile și pentru că este mai privat.

Plățile cu numerar, majoritare în România în ciuda accelerării plăților online

Titluri recente care au acuzat decăderea numerarului ca metodă de plată în țara noastră au circulat pe fondul proiectului de Lege care vizează modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare, care face referire la obligativitatea angajatorilor, care se încadrează în anumite marje fiscale, de a plăti salariaților remunerațiile prin transfer bancar.

George-Cristian Tuță (PNL) a propus proiectul de lege pentru a îmbunătăți incluziunea financiară, promovând necesitatea deschiderii și utilizării unui cont de plăți pentru servicii de bază, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, dar și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

În ceea ce privește comercianții, eliminarea numerarului nu este prevăzută în nicio prevedere legală, ci, din contră, prevederile legale se referă la obligarea magazinelor să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar, pe lângă plățile cash.

Chiar dacă proiectul de lege al deputatului PNL prevede în continuare obligația comercianților de a accepta cel puțin o modalitate de plată fără numerar, documentul a fost retras și supus unor noi modificări.

„Vom trimite înapoi la comisiile de specialitate proiectul pentru următoarele două săptămâni pentru noi amendamente care să înlocuiască obligația tuturor angajatorilor de a plăti salariile doar pe card, indiferent de preferințele angajaților, cu un drept al angajaților de a opta, dacă doresc, pentru încasarea prin mijloace electronice”, spune deputatul PNL George-Cristian Tuță, potrivit ziare.com.

Care este importanța incluziunii financiare

Incluziunea financiară face referire la un apanaj de măsuri și tehnici ce pot oferi beneficii utilizatorilor de servicii financiare, furnizorilor de finanțe digitale, guvernelor și economiei. Conform unui studiu citat de Sciene Direct, măsurile de incluziune financiare au ca potențial furnizarea serviciilor bancare accesibile, convenabile și sigure pentru persoanele nevoiașe din țările în curs de dezvoltare.

Aceste îmbunătățiri ale accesibilității serviciilor financiare digitale pot ajute milioane de clienți cu o situație financiară precară să treacă de la tranzacțiile bazate pe numerar la tranzacții financiare pe platforme digitale securizate.

Măsurile de acest tip sunt menite pentru a încuraja munca legală și reducerea sistemelor de plată la negru și piața gri. De asemenea, acestea susțin și utilizarea politicilor fiscale transparente și corecte privind modul în care sunt gestionate de către companii contribuțiile sociale pentru angajați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:07 - Descoperire șocantă într-un apartament din Ploiești: Un tânăr deținea peste 150 de animale exotice / Ce explicații a oferit polițiștilor
23:50 - Campionul ucrainean la box Volodimir Mandziuk a murit pe front
23:22 - Ciolacu îl acuză pe Nicuşor Dan pentru moartea a doi bătrâni din Capitală: Au încercat să se încălzească folosind aragazul în lipsa căldurii
22:46 - Administrația Trump pune excepții la tarife: Telefoanele, calculatoarele și alte electronice scapă de taxele vamale
22:00 - Ciolacu spune că nu-l vrea pe Nicușor Dan președinte pentru că nu vrea să poarte fustă / Replica lui Nicușor Dan: “Va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria”
21:38 - Lasconi avertizează că sprijinul oferit de USR lui Nicușor Dan poate duce la o nouă anulare a alegerilor: „Viciezi procesul electoral prin păcălirea electoratului”
21:21 - Elena Lasconi, despre funcțiile care i s-au promis pentru a se retrage din campanie: „Pe mine nu mă controlează nimeni”
21:01 - Elena Lasconi dezvăluie cum va încerca să deblocheze finanțarea pentru campanie: „Mi-au blocat toate contractele, mi-au tăiat accesul către bani, dar săptămâna viitoare o să fac dreptate”
20:41 - Elena Lasconi, dezvăluiri din culisele „puciului” din USR: „Prima oară au încercat să mă forțeze” / „Am atras atenția că este un abuz, că se încalcă statutul”
19:35 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 13 – 19 aprilie: „Este o perioadă în care urmează o furtună astrală” (VIDEO)