Cazarea pacienţilor internaţi la spitalele private a costat în jur de 66 de milioane de euro, în anul 2015.
În total, în spitalele private pacienţii internaţi au petrecut anul trecut circa 993.000 de zile de spitalizare, informează Mediafax.
Cazarea a fost calculată la un tarif mediu de 300 de lei pe noaptea de spitalizare şi indicatorul zile om petrecute în spitalele private în 2015.
Potrivit datelor la Institutul Naţional de Statistică (INS), în spitalele private din ţară au fost internaţi anul trecut 160.000 de pacienţi, adică doar 4% din numărul total de pacienţi internaţi în ţară.
În România sunt 187 de spitale private, respectiv o treime din numărul total, însă capacitatea lor este de numai 6.600 de paturi, faţă de 125.000 de locuri în cele 367 de spitale publice.
În cazul spitalelor de pediatrie cazarea este plătită şi de însoţitor, bugetul de care are nevoie un părinte care îşi internează copilul ajungând şi la 650 de lei doar pe noaptea de cazare. La acest preţ se adaugă şi cheltuielile cu tratamentul, investigaţiile efectuate de medici pe durata spitalizării, în cazul în care internarea se face fără un bilet de trimitere şi nu este inclusă la urgenţe.