Euroins a mutat 1,5 miliarde lei la firma de reasigurare EIG Re din propriul grup, iar apoi, din banii asiguraților români, au fost finanțate afaceri ale aceluiași grup din Bulgaria, arată o serie de documente interne ale Euroins care au ajuns în posesia Libertatea de la surse din țara de la sud de Dunăre.
Legislația prevede că o companie de asigurări poate să investească doar o mică parte din banii luați pe poliție în achiziții făcute la companii ale acelorași acționari, întrucât proprietarii din sector nu își pot finanța alte afaceri cu banii ce trebuie păstrați în siguranță, pentru pagubele asiguraților.
Operațiunile financiare relevate de documentele consultate de Libertatea au avut loc după ce au apărut problemele Euroins în spațiul public din România, moment în care compania, în teorie, era supravegheată de statul român.
Pe 17 februarie, Euroins anunța că ar fi remediat toate problemele reclamate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin semnarea unui contract de reasigurare cu EIG Re, firmă din cadrul Eurohold, grupul bulgar care deține și Euroins.
Daniel Ghervase, expert în asigurări, s-a arătat de părere că, astfel, bulgarii au „golit” de active compania românească.
Prin contractul semnat pe 9 februarie, partea română a plătit 855 de milioane de lei în cash și instrumente financiare, la care se adaugă creanțe din reasigurări în valoare de 732 milioane lei.
Euroins a plătit în total către EIG Re, firmă din același grup, valori de 1,58 miliarde lei. E de menționat că în cazul reasiguratorului EIG Re, în Bulgaria, nu se aplică aceleași restricții.
Consiliul de Administrație al Euroins a votat transferul în unanimitate, la o ședință din 14 februarie.
O zi mai târziu, pe 15 februarie, conducerea Euroins Insurance Group a votat în unanimitate cumpărarea de obligațiuni Eurohold de 252,97 milioane de lei (127,2 milioane lei de la Eurohold, 98,65 milioane lei de la Transalp 1 Securities, 26,9 milioane lei de la First Investment Bank).
Prin obligațiuni, emitentul se împrumută de la cei care le cumpără. Altfel spus, Euroins România a împrumutat cu bani Eurohold, grupul-mamă.
Un document datat tot din 15 februarie vorbește despre deschiderea unui portofoliu nou la Euro-Finance AD, subsidiara de brokeraj și investiții, parte tot a Eurohold.