Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat marți că a început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă de 250 lei.
“Peste 650 milioane de lei ajung în aceste zile la 2,6 milioane de români!”, a precizat ministrul.
„A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă de 250 lei, bani care vin să sprijine românii cu venituri mici, așa cum ne-am angajat să o facem!
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.”, a anunțat ministrul Câciu pe pagina sa de Facebook.