În Franța au intrat în vigoare măsuri de susținere a puterii de cumpărare: mărirea salariului minim legal și subvenții la prețul carburanților

Publicat: 01 08. 2022, 14:03
Actualizat: 01 08. 2022, 14:56
Sursa: Pexels

Cu începere de la 1 august salariul minim lunar net crește de la 1.302,64 Euro la 1.329.06 Euro, iar cel minim orar de la 8,58 Euro la 8,76 Euro.

Franța încearcă să-și compenseze cetățenii în urma creșterii ratei inflației

De asemenea se revalorizează indicele salarial pentru funcțiile publice cu 3,5% pentru prima oară din 2017 când fusese înghețat, ceea ce înseamnă o majorare de salarii pentru 5,7 milioane de angajați ai statului francez.

A fost mărit și plafonul primelor scutite de impozite acordate salariaților de către angajatori de la 2.000 la 6.000 de Euro pe an.

Cât privește subvenția la prețul carburanților aceasta, actualmente de 15 cenți pe litru se prelungește până pe 31 august, în septembrie și octombrie va fi majorată la 30 de cenți pe litru, iar în noiembrie și decembrie va fi redusă la 10 cenți pe litru.

Aceste măsuri au fost adoptate pentru compensarea populației ca urmare a creșterii ratei inflației, actualmente 6,1% anual, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.

Printre măsurile adoptate de parlament se numără și eliminarea redevenței audiovizuale, de 138 de euro pentru gospodăriile care posedă un televizor. Finanțarea pentru audio-vizualul public se va face de la buget de acum încolo.