Pensiile și salariile din România ar putea crește din nou, începând din această toamnă. Pentru moment, Guvernul a elaborat un pachet de măsuri economice pentru românii cu venituri mici, însă dacă vor mai rămâne se ia în calcul majorarea veniturilor, scrie Antena 3.
Guvernul intenționează să mai majoreze o dată pensiile și salariul minim, până la finalul anului în curs, însă românii vor mai avea de așteptat până la acest moment.
Executivul ia în calcul ca veniturile să crescă cu 6% – 7% în cazul cele mai mici majorări, iar cea mai mare creștere s-ar înregistra la pensii, acolo unde veniturile ar urma să crească cu 10% – 12%.
Totodată, salariul minim ar putea fi majorat cu 200 de lei, cumă ce se ia în calcul ca fiind scutită de impozitvul privind contribuțiile de asigurări sociale și sănătate.
Impactul pachetului de măsuri economice pregătite de Guvern ajunge la 3,4% din PIB. Premierul a ținut să precizeze că executivul european a fost de acord cu flexibilizarea modului în care se pot cheltui fondurile alocate în perioada 2012 – 2020, care nu au fost deja cheltuite. Decizia vine pentru a acoperi costurile anumitor măsuri.
Premierul spune că impactul bugetar al măsurilor de ajutor economic va fi de 3,4% din PIB.
„Tocmai de aceea nu ne grăbim să anunțăm pachetul de măsuri, pentru că dorim să corelăm efortul bugetar național cu Comisia Europeană. S-a discutat și cu CE. Este de acord să existe o flexibilizare a tot ceea ce poate să însemne fondurile care nu au fost sau nu pot fi cheltuite din pachetul 2014-2020.
Au fost transmise datele referitoare la o primă disponibilizare. Cert este că acea sumă poate să crească în funcție de onestitatea noastră și modul în care reușim să identificăm cu adevărat acele proiecte care nu vor fi finalizate”, a declarat Nicolae Ciucă duminică, potrivit Digi24.