Importurile de produse agricole din Ucraina au explodat. Expert în comerțul cu cereale: „Fermierii români au intrat, din cauza războiului, într-un blocaj” (VIDEO)

Publicat: 02 03. 2023, 10:54
Actualizat: 02 03. 2023, 10:57
Foto: Pixabay.

Pe fondul războiului din Ucraina, au explodat în România importurile de produse agricole din Ucraina, în timp ce fermierii stau cu marfa stocată în depozit. Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale, a explicat într-o intervenție pentru B1 TV că fermierii români se află într-un blocaj. De vină ar fi problemele logistice:

„Fermierii români au intrat, din cauza acestui război, într-un blocaj. Blocajul a fost generat începând cu luna iunie, odată cu recoltarea grâului și începutul lunii iulie, de indisponibilitatea logisticii, care s-a mutat către fluxurile ucrainene, pentru că logic erau plătite mai bine. S-a dublat efectiv costul logistic. Nu au mai fost disponibile suficient de mult pentru fermierii români și pentru România implicit. Ajutoarele promise de UE în special pe partea logistică și vorbim aici de vagoane, autocamioane, nu au fost existente pentru că la rândul ei UE a intrat la recoltare și ea. A fost doar o notă și cam atât. În tot acest context, fermierul român nu putea să recolteze și să aștepte la locurile de descărcare pentru că dura foarte mult fiind foarte multă marfă ucraineană. Să stai patru sau cinci zile în port, în timp ce combina ta stă în câmp creează un disconfort foarte mare din punct de vedere financiar. Ei au fost nevoiți să stocheze aceste mărfuri”.

O problemă foarte gravă, potrivit expertului, este dată de faptul că mare parte din marfa ucraineană a rămas în România și a inundat piața:

„Aceste coridoare de solidaritate au fost de la început bine structurate, marfa ucraineană trebuia să efectueze doar tranzitul. Pentru că fermierii ucraineni trebuiau să vândă sub orice formă a făcut ca marfa să rămână în România, să fie preluată de procesatori. Am ajuns într-un peisaj în care astăzi România are un export de grâu de doar 2,5 milioane de tone. Dacă comparăm cu sezonul trecut aveam în jur de 4,2 milioane de tone. Aveam un import apropiat de zero, astăzi avem un import de grâu de 792.00 de tone. La porumb stăm mult mai dramatic. Seceta a afectat foarte grav recolta. Astăzi avem un export de 600.000 de tone de porumb și un import de 1,3 milioane de tone. Identic stă situația la semințele de floarea soarelui. Am avut un sezon foarte prost, generat de secetă. Am realizat o producție de 2,2 milioane de tone. Am importat din Ucraina 693.000 de tone de semințe de floarea soarelui”, a explicat Cezar Gheorghe.