Ikea Franţa, acuzată de supraveghere ilegală a angajaţilor şi a unor clienţi

Publicat: 01 03. 2012, 16:35

Filiala franceză a companiei Ikea este acuzată de supraveghere ilegală a personalului propriu şi a unor clienţi, plângerile fiind emise de publicația Le Canard Enchaîne, avocaţi ai salariaţilor susţinând că vor depune şi ei plângeri, relatează AFP.

În acest sens, filiala franceză a companiei a deschis o anchetă, în care se va analiza acordul încheiat de Ikea în 2003 cu detectivi privați, care îi furnizau informaţii din dosare poliţieneşti despre salariaţi care urmau să fie angajaţi, sindicalişti şi despre clienţi în cazul unor litigii comerciale.

Potrivit publicației, datele erau introduse în fişierul electronic Stic (sistem de informaţii despre infracţiuni constatate), o imensă bază de date conţinând milioane de nume, permise de conducere sau numere de înmatriculare a vehiculelor.

Compania a reacţionat anunţând demararea unei anchete şi disponibilizând „persoana în cauză”, fără a o numi. Cotidianul a menţionat însă numele directorului gestiunii riscurilor din cadrul Ikea Franţa.

„Tratăm aceste acuzaţii foarte serios. Am demarat o anchetă cu ajutorul unor consilieri independenţi pentru a avea o viziune completă asupra faptelor”, conform Ikea Franţa.

Unul dintre avocaţii salariaţilor Ikea Franţa, Yassine Yakouti, a afirmat că miercuri seara va fi depusă o plângere la parchetul din Versailles.