Hotelierii din sudul litoralului reclamă numărul mare al controalelor în sezonul estival

Hotelierii din sudul litoralului reclamă numărul mare al controalelor în sezonul estival
Sursa foto: Primăria Constanța

Hotelierii din sudul litoralului reclamă numărul mare al controalelor instituțiilor de stat în sezonul estival, iar verificările au dus la blocaje din punct de vedere financiar, iar relația cu turiștii a fost înregunată, a anunțat, luni, Organizația de Management al Destinației Mangalia.

50 de controale în 60 de zile din sezon

„Agenţii economici din staţiunile turistice din sudul litoralului, reuniţi în şedinţa anuală a Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mangalia, au reclamat numărul mare de controale din partea instituţiilor statului, pe parcursul sezonului estival, recent încheiat, fapt ce a cauzat blocaje financiare şi dificultăţi în relaţia cu turiştii.

Aceştia au explicat (…) că, în cele 60 de zile de sezon estival, au primit aproape 50 de controale din partea organelor de control abilitate. Prefectul Constanţei a preluat toate sesizările agenţilor economici şi a dat asigurări că va transmite nemulţumirile acestora, reprezentanţilor din Guvernul României”, se arată într-un comunicat de presă transmis de OMD Mangalia, conform Adevărul.

Se dorește dezvoltarea Aeroportului Tuzla

La ședință, reprezentanții administrației locale au prezentat stadiul lucrărilor de modernizare din stațiuni, dar și proiecte care vor fi finanțate din fonduri europene sau guvernamentale.
Mai mult, s-a adus în discuție și subiectul dezvoltării Aeroportului Tuzla și atragerea mai multor turiști.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)