Hidroelectrica, RECORD ISTORIC: Compania a reușit să asigure joi peste jumătate din producția națională de energie electrică

Publicat: 24 05. 2019, 11:26
353538
Foto: pixabay.com

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a reușit joi să producă o cantitate de 87 GWh de energie electrică, maxim istoric.

“Am produs 87 GWh, este cea mai mare producţie a Hidroelectrica într-o zi. Astăzi am putea depăşi nivelul şi am putea ajunge la un nou maxim istoric, circa 90 GWh, dacă producţia nu ne va fi redusă de Dispeceratul Energetic Naţional”, a declarat directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, pentru economica.net.

Acesta a precizat că Hidroelectrica a ajuns să producă joi seară la o putere maximă de 4.422 MW, deși puteri mai mari au mai fost înregistrate în trecut.

Compania a ajuns, în ultimele zile, pe fondul precipitaţiilor abundente, să acopere peste jumătate din producţia naţională de electricitate.

Anul trecut, Hidroelectrica a avut un profit net istoric, de 1,55 miliarde de lei, mai mare cu 14% decât în 2017.

Statul român este acționarul majoritar al Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea deține 20% din companie.

Societatea operează 208 centrale, cu o putere instalată de peste 6.400 MW.