Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, nu îşi va mai vinde de acum înainte producţia la un preţ fix, ci la unul calculat printr-o formulă, deocamdată secretă. Potrivit ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, citat de jurnaliştii de la Ziarul Financiar, acesta este rezultatul negocierilor dintre stat şi companiile private care iau de zece ani energia hidro.
Peste un miliard de euro. Atât spune Daniel Chițoiu, ministrul Economiei, că au fost profiturile care au ocolit Hidroelectrica și care au intrat în buzunarele celor care au cumpărat doar pentru a da mai departe, la prețuri mai mari, energia hidro. Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul Financiar, cu acești bani, de unul singur, statul român ar fi putut construi hidrocentrala Tarnița-Lăpustești.
„Sistemul energetic a fost în toți acești ani supus unui asalt sistematic de capturare a profitului. Au fost pierderi de peste un miliard de euro. Compania putea să nu mai ia credite, să nu mai plătească dobânzi, să plătească impozite mai mari. Am reușit să eliminăm prețul fix din aceste contracte și să-l aducem la un nivel concurențial. Urmează alte etape de negociere și sperăm ca la finele lunii mai să încheiem procesul„, a declarat Daniel Chițoiu.
Practic, dacă până acum companiile care luau direct energia de la Hidroelectrica aveau un preț fix, acum el va varia în funcție de prețul zilnic al energiei de pe bursa OPCOM, prin intermediul unei formule de calcul care va cuprinde însă și un mecanism de ajustare.
Silvia Vlăsceanu, directorul general al Asociației Companiiilor de Utilități din Energie, a declarat că soluția găsită este bună, dar că trebuie aplicată nediscriminatoriu pentru toți.
„Problema este că această energie ar trebui să se ducă către companiile care creează plus valoare, nu către traderi care nu fac altceva decât să o revândă„, a declarat Silvia Vlăsceanu, directorul general al Asociației Companiilor de Utilități din Energie.
Silvia Vlăsceanu a mai spus că acest segment de piață ar trebui cumva reglementat prin lege.