Hidroelectrica intră oficial în insolvență. Tribunalul București a admis cererea
Tribunalul București a admis, miercuri după-amiază, intrarea în insolvență a companiei Hidroelectrica.
Producătorul de energie a depus pe 15 iunie un dosar în acest sens.
Potrivit președintelui Consiliului de Administrație al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, cererea de insolvență are la bază exclusiv lipsa lichidităților și erorile de management. Vulpescu a negat orice încercare a companiei ca prin această procedură să se urmărească falimentul sau vânzarea.
Reprezentanții companiei susțin că nu este vorba de neachitarea datoriilor (care în 2011 ajunseseră la 4,1 miliarde de lei) ci de o reoganizare.
De asemenea, Vulpescu a negat că procedura ar avea vreo legătură cu contractele bilaterale dintre companie și ”băiații deștepți”.
”Noi nu asociem în momentul de faţă aceste contracte bilaterale cu procedura de insolvenţă”, a spus Vulpescu marți.
Pe de altă parte, solicitarea de intrare în insolvenţă a generat incertitudini în privinţa capacităţii şi flexibilităţii financiare a Hidroelectrica, în privinţa onorării datoriilor scadente în perioada procesului de insolvenţă. Drept urmare, miercuri, agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât cu patru trepte ratingul companiei, de la „Ba1” la „B2”, cu perspectivă negativă.
Intrarea în insolvență a Hidroelectrica va avea urmări atât în interiorul companiei (posibile concedieri) cât și în contextul economiei românești, compania fiind cel mai mare producător de energie din România.
Remus Vulpescu a precizat că insolvenţa nu va determina o scădere a cantităţii de energie livrate de Hidroelectrica în sistemul naţional.
„Vom căuta să creştem capacităţile de producţie. Nu vom vinde active, nu vom închide uzine, nu vom închide grupuri, nu vom închide hidrocentrale” a declarat președintele CA. ”Nu avem în vedere să dăm afară din angajaţii Hidroelectrica. Este însă posibil, şi nu pot să formulez în momentul de faţă o promisiune fermă că vom păstra absolut toate locurile de muncă.”
Pe de altă parte, insolvența va întârzia privatizarea companiei, așa cum ceruse FMI, precum și listarea acesteia pe bursă, care „nu mai pare posibilă” în acest an, după cum a admis și Vulpescu.