În reglementarea fondurilor de pensii, 15% din portofoliu poate să fie alocat înspre proiecte de parteneriat public-privat, ceea ce înseamnă undeva la 3 milioane de euro, care ar putea să fie alocaţi înspre proiecte mari de infrastructură, de investiţii pentru România.
Dacă reuşim să punem înainte proiecte puternice investiţionale, de parteneriat public-privat între stat şi sectorul privat, putem să deblocăm şi fonduri de investiţii, cum ar fi fondurile de pensii, înspre acest tip de investiţii”, a menţionat a afirmat Mihai Călin Precup, secretar de stat în Ministerul Finanţelor., la Forumul Investitorilor – 2023, organizat de ziarul Bursa.
„Am avut o surpriză plăcută să văd că românii preferă să-şi plaseze banii în titluri de stat decât să-i ţină la saltea sau să-i pună pe contul curent, ceea ce reflectă faptul că îşi transferă încrederea înspre Guvernul României”, a adăugat secretarul de stat.
El a precizat că guvernarea a fost preluată la un deficit bugetar de peste 9%, anul trecut a fost încheiat cu un deficit bugetar sub 6%, respectiv 5,8%, iar anul acesta se îndreaptă spre 4,4%.