Guvernul va decide în primăvara anului viitor dacă pensiile și salariile bugetarilor vor fi mărite

Publicat: 07 11. 2011, 11:56
Foto: bihon.ro

Guvernul va analiza după aprilie 2012 posibilitatea ca salariile bugetare si pensiile să fie majorate, potrivit unor surse din coaliția de guvernare, citate de Agerpres.

Potrivit surselor citate, se ia în calcul varianta măririi salariilor bugetarilor și pensiilor, și dacă evoluția economică nu le va permite, acestea vor rămâne neschimbate.

„Salariile bugetarilor şi pensiile vor rămâne la nivelul actual, dar după vizita delegaţiei FMI din aprilie-mai 2012 se analizează dacă pensiile se pot majora cu un anumit procent. Dacă se poate aplica Legea pensiilor, se va aplica, în funcţie de posibilităţile bugetare. Şi salariile la fel”, au precizat sursele.

Decizia de devansare a creşterii pensiilor şi salariilor din iunie în aprilie a fost luată de liderii Coaliţiei, la propunerea UDMR. Mărirea va fi pusă în aplicare dacă evoluţia economiei reale va permite acest lucru, a declarat liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, citat de Mediafax.

„Dacă evoluţia economiei reale permite, aceasta a fost propunerea UDMR, să se mute din iunie în aprilie indexarea pensiilor”, a mai spus Pambuccian.

Decizia Coalitiei vine la câteva zile după ce reprezentanții Fondului Monetar International au precizat că le vor permite autorităților guvernamentale de la București să efectueze majorări de pensii și salarii în 2012.