UPDATE:Guvernul a prelungit joi prin ordonanță de urgență termenul de depunere a declarației unice până pe 31 iulie, a anunțat purtătorul de cuvânt Nelu Barbu, la finalul ședinței de guvern.
Guvernul ia în calcul prelugirea termenului de depunere a declarației unice. În ședința dwe joi a executivului s-au discutat despre un proiect de Ordonanță de Urgență prin care termenul de depunere a declarației ar putea fi stabilit pentru data de 31 iulie, informează B1 TV.
Măsura a fost luată în condițiile în care cei aproximativ un milion de contribuabili care trebuie să depună declarația, doar 450.000 au făcut acest lucru.
Declarația unică poate fi depusă la sediile ANAF, prin poștă sau online. Până acum, dintre cei care au completat documentul, doar 135.000 de români au făcut acest lucru online.
În acest moment, data limită este 16 iulie, iar cum termenul se apropie, tot mai mulți români au încercat să depună declarația online, astfel că site-ul ANAF funcționează cu intermitențe.