Guvernul nu va prezenta public scrisoarea de intenție cu FMI, așa cum anunțase Victor Ponta

Guvernul nu va prezenta public scrisoarea de intenție cu FMI, așa cum anunțase Victor Ponta
Foto: business24.ro

Ministrul de Finanțe, Florin Georgescu, a anunțat, marți, că scrisoarea de intenție asupra căreia noul Guvern va conveni cu FMI nu va fi prezentată public decât după ce actul va fi avizat de board-ul instituției financiare, arată Mediafax.

Declarația lui Georgescu vine în contextul în care Victor Ponta a anunțat un așa-zis „nou mod de guvernare”, spunând că va prezenta public scrisoarea de intenție convenită cu FMI pentru a da dovadă de transparență.

În ciuda acestei dorințe a noului premier, se pare că scrisoarea de intenție va fi prezentată public pe site după avizare, cum a fost cazul și până acum.

Aici este o practică de mai multă vreme, şi anume că documentele negociate sunt documente de lucru ale FMI şi CE, iar circuitul este unul specific instituţional. Ele devin publice în momentul în care au trecut prin Consiliul de Administraţie al FMI şi se postează pe site-ul Fondului, al Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României„, a spus Florin Georgescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`