Guvernul va fi nevoit să-și asume politic deciziile greșite, dacă ignoră sfaturile Consiliului de Supraveghere Macroprudențială, iar riscurile semnalate de acest comitet devin realitate. Este mesajul transmis de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Șeful băncii centrale a mai explicat, într-o conferință de presă, că recomandările comitetului nu sunt obligatorii, destinatarii acestora pot alege orice cale de rezolvare doresc. Însă, comunicarea se va face întotdeauna în scris pentru a evita neasumarea răspunderii.
“Cam așa se va proceda. Există riscul X, facem recomandarea Y, iar guvernul, premierul trebuie să răspundă. În cele 3 forme pe care vi le-am arătat. Și ce se întâmplă dacă nu adoptă recomandările? Înseamnă că guvernul și-a asumat un risc, a fost atenționat, și-a asumat un risc și are responsabilitate politică. Și nu va mai putea să spună că >, sau >. Asta se va întâmpla și țara va avea de suferit, dacă riscul se adeverește” , a declarat Isărescu.
Comitetul poate emite opinii sau recomandări atât pentru Guvern, cât și pentru ASF sau BNR.
“Obligatoriu trebuie citit avizul sau neavizul precum și recomandarea Comitetului. Și să dea un raspuns. >, > și trei >. Documentele există, scrisorile există, vreau să vă spun că funcționează la nivelul UE de 4 ani”, a adăugat șeful BNR.
Prin rolul său consultativ, comitetul ar putea tempera inclusiv iniţiativele cu impact mare asupra economiei, aşa cum este creşterea salariilor, care are un impact de aproape 10 miliarde de lei, după cum recunosc chiar oficialii Ministerului de Finanţe.
“Vor crește salariile și la cutare? Daaa. Dar la ceilați? Daaa. Dar dincolo? Și acolo! Dar nu e pericol să se întâmple ca în Grecia? Nu. Acolo e BNR, ne-a garantat că nu se întâmplă așa. Nu avem cum să garantăm orice. Trebuie să fim realiști”, îndeamnă Isărescu.