Guvernul Cioloș pregăteşte îngheţarea salariilor pentru bugetari
Guvernul pregătește înghețarea salariilor bugetarilor în 2017, la nivelul anului 2016, informează Mediafax.
Agenția a obținut proiectul unei Ordonanțe de Urgență potrivit căruia cuantumulbrut al salariilor de bază şi indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice”se va menţine în 2017 la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016”.
În document se mai prevede neacordarea de premii, prime de vacanţă, ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
De asemenea, Ordonanța de Urgență mai stabilește că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Dat fiind necesitatea elaborării bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, susțin inițiatorii Ordonanței, „neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor propuse prin prezentul proiect de act normativ ar genera un impact asupra deficitului bugetului general consolidat de 6,08% din PIB în anul 2017, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2017 de 9,76% din PIB”.
Inițiatorii au susținut necesitatea adoptării acestei Ordonanțe, făcând referire la încadrarea într-un anumit deficit bugetar: ”Construcţia bugetară pentru anul 2017 se bazează pe prognoza indicatorilor macroeconomici şi are în vedere încadrarea într-un deficit bugetar (cash) de 2,96% din PIB, ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2,99% din PIB”.
Totodată, ei atrag atenția că neprorogarea termenelor prevăzute ar putea determina o reducere a veniturilor bugetare: Neprorogarea termenelor prevăzute la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013, art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 şi art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 până la data de 31 decembrie 2017, ar genera o reducere a veniturilor bugetare în anul 2017 cu 974,5 milioane de lei”.
”Diminuarea cu 0,5 puncte procentuale a cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat generează o majorarea a veniturilor bugetare, ca urmare a diminuării transferurilor efectuate către Pilonul II de pensii în anul 2017, cu 650,0 milioane de lei”. Iar „neprelungirea şi în anul 2017 a măsurilor privind neacordarea pentru personalul din sectorul bugetar de tichete de masă, vouchere de vacanţă, tichete cadou, premii, ore suplimentare şi ajutoare/indemnizaţii la ieşirea la pensii ar determina un necesar suplimentar de finanţare în anul 2017 de 15.074 de milioane de lei”, mai atrag atenția inițiatorii Ordonanței.