Guvernul cere Parlamentului European aprobarea pentru a acorda un ajutor Institutului Cantacuzino, prin ștergerea tuturor datoriilor

Guvernul cere Parlamentului European aprobarea pentru a acorda un ajutor Institutului Cantacuzino, prin ștergerea tuturor datoriilor
Foto: puterea.ro

Guvernul a cerut acordul Comisiei Europene pentru a șterge datoriile Institutului Cantacuzino, a anunțat  premierul Victor Ponta, adăugând că elaborarea unui plan pentru ca institutul să nu mai acumuleze datorii este necesar, informează Mediafax.

„Avem proiectul de ordonanţă privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T0. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ştergem datoriile”, a anunţat premierul, miercuri, la începutul şedinţei de guvern.

Institutul Cantacuzino este unul dintre cele mai apreciate centre de imunologie din lume, însă a cunoscut un declin constant, după ce în anul 2010 Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.

În urmă cu câteva săptămâni, liderul sindical Monica Bălteanu declara că Institutul are contrile blocate, de aceea nu va produce vaccin antigripal nici în perioada 2015-2016, iar în luna martie Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să „pună institutul pe linia de plutire”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`