Guvernul a făcut o nouă ofertă pentru învățământ. O plată anuală de 1.500 de lei net și majorări de la 1 ianuarie. Marius Nistor: Salariații din Educație vor lua o decizie corespunzătoare (VIDEO)

Un nou miting al angajaților din Educație, vineri, 9 iunie 2023, în Capitală. Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii sindicatelor din învățământ au anunțat, vineri, la ieșirea din Palatul Victoria, că Guvernul pe propune angajaților din sistem o plată anuală de 1.500 de lei și o serie de majorări de salarii de la 1 ianuarie 2024, însă momentan nu au oferit detalii foarte clare în acest sens. Ei au precizat că vor transmite oferta către sindicaliști, iar aceștia „vor lua o decizie corespunzătoare”.

Liderii sindicatelor din învățământ, detalii despre noua ofertă a Guvernului

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a explicat că oferta cuprinde o plată anuală de 1.500 de lei net care ar urma să se facă pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, până în 2027.

„Nu știu care va fi reacția colegilor, oricum ei sunt foarte nemulțumiți. Le vom transmite aceste informații și ei vor hotărî în cunoștință de cauză. Am spus că este o premieră în România când de fapt salariații din unitățile de învățământ preuniversitar au un cuvânt greu de spus în negocierile care se poartă cu Executivul, deci rolul lor va fi decisiv. Noi le vom transmite tot ceea ce s-a discutat astăzi la Guvern și categoric ei vor lua o decizie corespunzătoare (…). Ați putut constata și dumneavoastră că mobilizarea este extraordinar de rapidă și colegii pot comunica foarte repede”, a declarat Marius Nistor.

„A fost, totuși, o negociere până la urmă. Nu este prima și prefer să negociem mai mult și să găsim până la urmă înțelegere și rezonabilitate din partea celor cu care discutăm în interesul salariaților din învățământ (…). Lăsăm colegii să hotărască. Ei vor stabili foarte clar după ce îi vom informa dacă ceea ce a rezultat în urma discuțiilor de astăzi de la Guvern se ridică la înălțimea așteptărilor lor (…). Noi nu vorbim de poziții personale, noi vorbim în numele colegilor noștri”, a continuat liderul sindical.

Cât despre majorarea de la 1 ianuarie, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a spus că ar urma să fie vorba de „45% din diferența din grilă pe care încă nu am construit-o”.

„Pentru debutant ar cam fi 500-600 la 1 ianuarie dacă s-ar aplica acest 45%, ca să ajungă către 4.000, 4.000 și ceva de lei”, a afirmat și președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)