Începând cu 1 octombrie, personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi din centrele medico-sociale publice vor primi salarii mărite cu 25%, conform unei hotărâri de Guvern, informează Mediafax.
După discuțiile dintr-o ședință de Guvern, miniştrii Apărării, Internelor şi Muncii i-au solicitat premierului majorarea salariilor și unor categorii de personal medico-sanitar care nu fac parte din sistemul de sănătate propriu-zis.
În urma unor analize, Victor Ponta a decis că bugetul poate suprta majorarea cu 25% a acestor categorii de salariați, pe lângă acelea prevăzute inițial în ordonanța de Urgență aprobată de Guvern.
„Începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015. (56) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public sanitar şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, se majorează potrivit alin. (55) în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în document.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului mai prevede creşterea, la 3.875 de lei, începând cu 1 octombrie 2015, a cuantumului salariului lunar brut/soldei brute lunare în funcţie de care se stabileşte bursa de rezidenţiat.