Guvernul a aprobat un proiect OUG privind jocurile de noroc: Taxele aplicate se vor calcula în euro
Guvernul a aprobat în ultima ședință a Guvernului pe acest an un proiect de Ordonanță de Urgență privind reglementarea jocurilor de noroc, a declarat președintele Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc, Odette Nestor, citată de Hotnews.
Una dintre prevederile acestei OUG se referă la transformarea taxelor aplicate în acest domeniu din lei în euro.
„La marea majoritate a licențelor taxale se transformă din lei în euro. De exemplu, de la 8.000 de lei cât e acum, se va ajunge la 1.800 de euro pe un anumit tip de joc. Taxa de licență pentru cazinouri va fi 100.000 de euro față de 400.000 de lei, cât este acum”, a declarat Odette Nestor.
Ea a mai precizat că taxarea se va face separat, pentru fiecare tip de joc. Astfel, prin transformarea din lei în euro, taxele vor fi mai mari în unele cazuri. În schimb, în cazul jocurilor la care au fost introduse echipamente noi taxele au scăzut.
Totodată, prin OUG a mai fost reglementat și domeniul jocurilor de noroc online.
„S-a reușit reglementarea sectorului jocurilor de noroc online, sector care a fost reglementat în 2010, în decembrie, dar nu a fost complet și nu a fost aplicabil. În acest moment, avem un cadru legislativ care dă posibilitatea operatorilor de jocuri de noroc să se licențieze în România și prin această licențiere se va obține o protecție a minorilor și a jucătorilor cetățeni români”, a mai declarat Odette Nestor.
Prevederile vor fi valabile și în cazul Loteriei Naționale, companie de stat.