Guvernul a aprobat forma finală a schemei fiscale pentru restructurarea creditelor, denumită „Electorata”, care se va aplica pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, însă cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 50% la 35%.
Deducerea din venitul lunar impozabil a fost menţinută la 900 de lei, restructurările fiind permise până la finele lui 2015, se arată în document.
Astfel, fiecare client care va obţine o restructurare a creditelor în condiţiile solicitate de stat ar putea primi un beneficiu lunar de cel mult 144 de lei, aferent impozitului de 16% aplicat la suma maximă deductibilă, informează Mediafax.
Deducerea specială pentru credite se acordă dacă restructurarea creditelor, care semnifică modificarea condiţiilor de rambursare a acestora, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: „să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 zile; să conducă la diminuarea cu cel mult 35% a obligațiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, dar nu cu mai mult de 900 lei sau echivalent, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maxim doi ani”.
Deducerea specială poate fi acordată pentru o singură restructurare aprobată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiția ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei şi cel mult 35% din rata lunară de plată datorată înainte de restructurare.
Prin aplicare schemei, Finanţele au estimat iniţial un minus de încasări din impozitul pe venit de 975 milioane lei în 2016 şi 1,01 miliarde lei în 2017, dar în forma finală aprobată de Guvern a calculat un impact negativ mai mic, de 725,5 milioane lei în 2016 şi 757 milioane lei în 2017.