Guvernatorul BNR: Nu cred într-o ţintă de aderare la zona euro fără o foaie de parcurs din momentul acesta
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat ca mai importantă decât data țintă de intrare în zona euro este foaia de parcurs, fără de care dezbaterile pentru 1 ianuarie 2019 nu au rost, informează Mediafax.
„Nu cred într-un interval ţintă fără o foaie parcurs din momentul acesta. Nu este 2019, atunci care este, dacă nu ai foaie de parcurs? Mai dăm cu banul şi mai spun eu că este 2021 sau 2022? În acest moment, orice schimbare a ţintei este neserioasă fără o foaie de parcurs. Nu cred că este cazul pentru o dezbatere pe data de 1 ianuarie 2019. Vrem toţi în Europa, dar ştim unde ne ducem? Unde ne ducem este în proces de transformare! Unde te duci?”, a declarat vineri șeful Băncii Naționale.
De asemenea, el a menționat că aderarea la zona euro este un proiect complex, care se poate dovedi chiar periculos dacă se va lua în considerare doar ținta, cu atât mai mult dacă nu se vor face pași concreți.
El a spus că este nevoie de o dezbatere publică, puncâtând că există un deficit de analiză, respectiv tratarea „mai uşuratică” a acestei probleme.
„Nu este o problemă uşoară, este un program de ţară, greu, dificil, are „n” componente. Nu cred că discuţiile astea trebuie ţinute în secret, este vorba de o dezbatere publică. (…) În momentul în care vom şti ce avem de făcut noi (BNR – n.r.), Guvernul, Parlametul, modificări de legi, pentru că ai nevoie de modificări de legi importante pentru trecerea la euro, cu calendarul, cu realismul fiecărei măsuri, abia atunci vom şti cam care este termenul realist”, a adăugat guvernatorul.