Guvernatorul Băncii Franței acuză agențiile de rating de partizanat: Deciziile sunt mai mult politice decât economice
O retrogradare a ratingului Franței nu este justificată iar agențiile de rating își bazează deciziile mai mult pe criterii politice decât pe cele economice, a declarat, joi, unul dintre șefii de la Banca Centrală Europeană (ECB), Christian Noyer.
Noyer pune sub semnul întrebării dacă în condițiile actuale ratingurile acordate de agenții țărilor mai constituie un punct valid de reper pentru investitori.
“Argumentațiile prezentate (n.r. de agențiile de rating) conțin mai mult motivații politice decât economice”, a declarat Noyer, guvernatorul Băncii Franței și membru al consiliului de administrație al ECB, citat de reuters.com.
Primul ministru francez, Alain Juppe, declara, miercuri, că deciziile agențiilor de rating sunt „uneori subiective și politice” și că o pierdere a reatingului maxim AAA pentru Franța ar fi regretabilă dar nu dezastruasă.
„Iraţionale şi de neînţeles”
Declarațiile vin pe fondul deciziei iminente a agenției Standard and Poor’s în privința ratingului de țară a țărilor din zona euro. Această reevaluare vine în urma deciziei luate de liderii europeni la Bruxelles de a implementa reguli fiscale mai stricte.
“Retrogradarea nu mi se pare justificată când se iau în considerare indicii economici”,a spus Noyer.”Pe de altă parte ar trebui să înceapă cu Marea Britanie care are un deficit mai mare, o datorie la fel de mare, o inflație mai accentuată, creștere economică mai mică decât noi și unde creditarea s-a împotmolit”, a adăugat el.
Noyer s-a declarat nemulțumit și de criticile agențiilor de rating la adresa deciziilor luate săptămâna trecută la summitul de la Bruxelles, declarând că astfel de comentarii au domolit sentimental pozitiv insuflat piețelor de acordul privind semnarea unui tratat privind întărirea zonei euro.
“Sincer, agențiile au devenit iraționale și de neînțeles. Amenință chiar și când statele iau măsuri hotărâte și positive. S-ar putea trage concluzia că îndrumarea agențiilor nu mai este folositoare pentru investitori”, a concluzionat el.