Grupul Daimler va plăti prime de peste 3.000 de euro angajaților săi, pentru 2012

Grupul Daimler va plăti prime de peste 3.000 de euro angajaților săi, pentru 2012

Daimler va plăti angajaţilor prime de peste 3.000 de euro pentru 2012, iar angajaţii Continental vor primi beneficii de până la 900 de euro, transmite AFP.

Grupul Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, va plăti în aprilie 3.200 de euro pentru peste 130.000 de angajaţi, prima fiind a treia ca mărime, între cele acordate până acum de Daimler. Anul trecut, grupul a recompensat o parte dintre angajaţi cu prime record de 4.100 de euro, pentru activitatea din 2011.

În 2012, Daimer a înregistrat un profit net şi o cifră de afaceri record, dar marja operaţională, ce măsoară rentabilitatea unei companii, a scăzut.

Pentru îmbunătăţirea competitivităţii, grupul a luat măsuri de reducere a costurilor şi de flexibilizare a forţei de muncă. Din 2013, primele vor fi acordate ţinând cont şi de marja operaţională.

Grupul Continental, care la rândul său a obţinut rezultate excelente anul trecut, va distribui o sumă record de circa 100 de milioane de euro către aproximativ 160.000 de angajaţi la nivel mondial. Anul trecut, Continental a alocat primelor 70 de milioane de euro.

De la plată sunt excluși directorii, care primesc bonusuri, şi angajaţii care nu au lucrat toate cele 12 luni ale anului trecut în cadrul grupului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`