Grecia ar avea o ”fereastră” de 46 de ore într-un weekend, dacă decide să părăsească zona euro (VIDEO)

Publicat: 24 05. 2012, 12:58
Foto: captura video Bloomberg

Dacă decide să părăsească zona euro, Grecia ar avea la dispoziție o fereastră de doar 46 de ore pe parcursul unui weekend. În acest timp, marile burse ar fi închise, iar autorităţile ar trebui să apeleze la armată, s[ recapitalizeze băncile, să pregătească o nouă monedă şi să oprească exodul capitalului. Acest scenariul al părăsirii zonei euro a fost realizat de 21 economiști, analiști și academicieni citați de Bloomberg.

Potrivit specialiștilor, grecii trebuie să se folosească de intervalul dintre închiderea de vineri a bursei din New York, până la deschiderea de luni a celei din Noua Zeelandă.

Strategia ar putea copleși însă orice nou guvern ar avea țara în acel moment. ”Plecarea din zona euro este dificilă și dezordonată, prin urmare cei care cred că e ușor se înșeală”, a declarat telefonic Lorenzo Bini Smaghi, fost membru al consiliului director al Băncii Centrale Europene.

”Grecii trebuie să fie raționali și să se protejeze de deciziile pripite pe care le-ar putea regreta mai târziu. Părăsirea zonei euro nu este soluția la problemele lor”, a subliniat Bini Smaghi.