Google Italia, verificat de Garda Financiară pentru suspiciuni de evaziune fiscală de 100 de milioane de euro
Garda Financiară din Italia a făcut noi verificări la filiala locală a Google, pentru a se asigura că firma îşi îndeplineşte obligaţiile fiscale. Verificările vin după ce autorităţile au constatat, într-o anchetă anterioară, că Google Italia nu declarase venituri de peste 240 milioane euro şi avea datorii de 96 milioane euro către stat. Astfel, s-a aflat că Google pusese la punct un sistem de transferare către Irlanda a profitului obţinut în Italia, pentru a plăti taxe mai scăzute.
Potrivit oficialilor, în prezent, problema ar fi că societatea italiană ar fi declarat numai comisioanele percepute pentru serviciile făcute de Google Incorporated şi Google Irlanda, şi nu întregul volum comercial desfăşurat.
„Investigaţia dispusă de Procuratura din Milano a stabilit că fiscul a fost eludat în baza unui contract de servicii între societatea italiană şi cele străine”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Politicienii italieni au cerut să fie luate măsuri dure împotriva companiei, cu atât mai mult cu cât ţara trece printr-o criză economică profundă.
Răspunsul conducerii Google nu a întârziat să apară.
„Google respectă legile fiscale în toate ţările în care operează şi suntem încrezători că respectăm şi legea italiană. Vom continua să colaborăm cu autorităţile locale pentru a răspunde întrebărilor referitoare la Google Italy şi la serviciile noastre”, se arată într-un comunicat al Google Italia
Autorităţile italiene au intensificat în ultimele luni eforturile de supraveghere fiscală şi colectare de taxe, pentru a reduce deficitul bugetar şi datoria de stat.
Poliţia vizează inclusiv practicile companiilor multinaţionale cu activităţi pe internet, care pot transfera profiturile obţinute către state unde taxele sunt mai reduse.