Giving Pledge: Zece miliardari s-au alăturat inițiativei Gates-Buffett de a-și dona jumătate din avere unor cauze filantropice
Inițiativa lansată în 2010 de Warren Buffett, Bill Gates și soția sa, Melinda, prin care îi încurajează pe miliardari să doneze bani în timpul vieții sau prin testament capătă amploare. Alți zece miliardari s-au angajat să-și doneze cel puțin jumătate din avere unor cauze filantropice, scrie Mediafax.
În prezent, grupul are 137 de miliardari care provin din 14 țări, iar Bill Gates spune că atunci „când am lansat Giving Pledge, acum câţiva ani, nu ne gândeam că vom reuşi să reunim atât de mulţi oameni”.
Printre aceștia se numără Judy Faulkner, fondatoarea Epic, cu o avere de 2,6 miliarde dolari care s-a angajat să doneze 99% din bani, Brad Keywell și soția sa care deține o afacere cu iaurt și are o avere estimată la 1,4 miliarde dolari, dar și un nevăzător care conduce o firmă de investiții în New Jersey împreună cu soția sa.