Gheorghe Ialomițianu: Dacă se dorește o stabilitate a sistemului de pensii, se poate merge gradual până la o impozitare la 45%. Sunt derapaje în sistem, dar se pot corecta (VIDEO)

Gheorghe Ialomițianu: Dacă se dorește o stabilitate a sistemului de pensii, se poate merge gradual până la o impozitare la 45%. Sunt derapaje în sistem, dar se pot corecta (VIDEO)
Foto: Gheorghe Ialomiţianu / Facebook

Dacă se dorește o stabilitate a sistemului de pensii, se poate în merge în mod gradual până la o impozitare la 45%, a declarat Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de finanțe, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Gheorghe Ialomițianu, pe B1 TV: „Între pensia minimă și pensia maximă sunt diferențe foarte mari”

Nu s-a învățat din greșelile trecutului, consideră fostul ministru.

„Știți ce se întâmplă? Nu s-a învățat din greșelile din trecut. În 2017, chiar s-a modificat legea sistemului de pensii și au plecat foarte mulți din instituțiile statului. Impactul bugetar a fost cam vreo 2,5 miliarde de lei, deci în plus, au plecat, și chiar discutam cu șefii de instituții și au trebuit să promoveze pe funcții importante la 38-39 de ani, deci vă dați seama, s-a creat o instabilitate”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.

În opinia sa, există „derapaje” în sistemul de pensii, dar ele pot fi corectate.

„Dacă se dorește o stabilitate a sistemului de pensii, nu aruncând că se schimbă legea pensionării, vârstă sau chiar sume, că oamenii intră în panică, se poate merge până la o impozitare la 45%, o impozitare rezonabilă, ceea ce se întâmplă și în alte țări, în mod gradual, pentru că sunt derapaje în sistemul de pensii. Între pensia minimă și pensia maximă sunt diferențe foarte mari și au fost pensii mai mari decât salariile. Se poate corecta”, a adăugat vicepreședintele PMP.

„Să știți că impozitarea progresivă nu e un sistem socialist – depinde de doza, dacă te duci să corectezi niște derapaje, într-adevăr, poate să fie și de dreapta, dacă într-adevăr vrei să faci egalitarism, te poți duce și la 90%”, a mai spus Gheorghe Ialomițianu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră