Gazprom amână până la 9 iunie ultimatumul dat Ucrainei, după efectuarea primei plăţi

Publicat: 02 06. 2014, 13:44
Foto: money.cnn.com

Gazprom a anunţat luni că a amânat până la 9 iunie trecerea la sistemul de plată în avans pentru livrările de gaze naturale către Ucraina.

Gigantul rus a confirmat că a primit o plată de 786 de milioane de dolari din partea Kievului, informează AFP.

„Ucraina a plătit prima tranşă a datoriei la gaze. Astăzi, 786 de milioane de dolari (577 de milioane de euro) au fost virate în contul Gazprom”, a declarat, citat într-un comunicat, Aleksei Miller, CEO-ul Gazprom.

„Salutăm începerea reglării datoriei de către Ucraina şi amânăm trecerea la sistemul de prelată la 9 iunie”, a adăugat el.

Rusia a ameninţat că trece la un sistem de plată în avans încă de marţi pentru livrarea gazelor naturale către Ucraina, dacă Kievul nu începe să-şi plătească datoria la gaze naturale.

Gazprom reclamă acum „rambursarea în totalitate a datoriei în contul gazelor naturale livrate până la 1 aprilie, adică 2,237 miliarde de dolari, dintre care o parte a fost plătită astăzi”.

„Plata pentru mai trebuie să fie făcută până la 9 iunie”, a avertizat Miller.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a promis duminică Ucrainei rambursarea în decurs de zece zile a datoriei la gaze naturale către Rusia dacă cele două ţări se pun de acord asupra termenilor unui nou contract.