Gazele rusești, cu altă etichetă, ar putea ajunge în Ucraina prin România

Publicat: 14 11. 2024, 07:55
Foto simbol: Pixabay

România nu și-a diversificat cu adevărat importurile de gaze și continuă să importe gaze rusești care anterior au fost plimbate prin alte țări, precum Turcia sau Azerbaidjan. Situația este valabilă, de fapt, în întreaga Europă.

România are contracte de import al gazelor din Azerbaidjan și din Turcia

„Ce se întâmplă acum în România? Fără îndoială mulți dintre voi urmăresc importul de gaze care vine din Turcia. Sigur, aceste gaze care intră în Bulgaria sunt gaze rusești care vin prin Turkstream (conducta care aduce gaze din Rusia în Turcia pe mare – n.r.).

Volumul acestor gaze care au intrat în Bulgaria a crescut și, bineînțeles, acestea ajung și în România”, a afirmat Aura Săbăduș, senior analist la compania de consultanță ICIS Londra, la „Forumul Gazelor” organizat de Financial Intelligence.

„Importul crescut de gaze rusești, vândut sub oricare dinrte etichete, că vin ele din Yamal, Azerbaidjan, Turkmenistan, molecula este tot rusească și nu va diversifica piețele europene. Și gazele care intră în România în mare parte sunt probabil de această sorginte”, a subliniat experta, citată de Hotnews.

O parte din aceste gaze se duc mai departe din România către Republica Moldova și este posibil să ajungă chiar și în Ucraina.
Datele Transgaz consultate de HotNews.ro arătau că, miercuri, 13 noiembrie, România a importat 4,8 milioane de metri cubi dinspre Bulgaria.

În același timp, a exportat 7,7 milioane mc., din care 2,6 miliarde spre Republica Moldova și 5,1 milioane de metri cubi spre Ungaria. Consumul național al fost de 43,1 milioane de metri cubi.
România are contracte de import al gazelor din Azerbaidjan (semnat cu Romgaz) și din Turcia (OMV Petrom).