G7, dispus să ofere o "suţinere financiară solidă" Ucrainei

G7, dispus să ofere o "suţinere financiară solidă" Ucrainei

Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 s-au declarat dispuşi, duminică, să ofere „o susţinere financiară solidă” Ucrainei.

Liderii G7 au subliniat rolul central al FMI în acest proces şi nevoia de reforme în ţară, relatează AFP.

„Suntem uniţi în angajamentul nostru de a oferi o susţinere financiară solidă Ucrainei”, scriu miniştrii celor şapte ţări cele mai industrializate din lume, Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie.

Ei salută trimiterea unei misiuni a Fondului Monetar Internaţional în această săptămână în Ucraina pentru a începe discuţiile tehnice cu autorităţile ucrainene.

„Fondul Monetar Internaţional rămâne instituţia cel mai bine pregătită pentru a ajuta Ucraina să atace problemele sale economice imediate prin recomandări în materie de politică şi finanţe, condiţionate de reformele necesare”, subliniază ei.

„Susţinerea FMI va fi critică pentru deblocarea asistenţei suplimentare de la Banca Mondială, alte instituţii financiare internaţionale, UE şi surse bilaterale”, adaugă ei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`