Fraudă în numele ANAF. Persoane necunoscute trimit SMS-uri semnate de Fisc: ‘ESTE O FRAUDĂ!’
ANAF îi avertizează pe contribuabili că se trimit mesaje în numele Fiscului, aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă.
„În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF SMS-uri aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă. Atragem atenția că ANAF nu transmite aceste mesaje, iar contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Cu privire la situația expusă, ANAF va sesiza organele competente.