Franţa şi Italia se aliază împotriva Germaniei: Mario Monti contestă politica fiscală impusă de Angela Merkel

Publicat: 15 01. 2012, 18:48
Foto: cleveland.com

Franţa şi Italia se aliază împotriva Germaniei. Roma s-a săturat să adopte noi măsuri de austeritate pe care i le recomandă Berlinul, iar premierul Mario Monti a început să conteste politica fiscală impusă de cancelarul Angela Merkel.

Cotidianul Bild speculează că de aici înainte, Germania va trebui să discute strategiile de ieşire din criză cu tandemul Monti-Sarkozy.

Premierul italian este de părere că guvernul său a adoptat măsuri de austeritate fără precedent şi că ţara sa nu poate continua pe acelaşi drum. Monti a atras atenţia că în Italia a apărut deja un sentiment antieuropean şi a avansat alte măsuri prin care să repună pe picioare a treia economie a Europei.

Printre acestea s-ar afla suplimentarea fondului permanent de salvare cu câteva sute de miliarde de euro. Germania este însă reticentă la această idee atâta timp cât reprezintă cel mai mare contributor la acest buget.

Totodată, Monti cere o implicare mai energică a Băncii Centrale Europene în gestionarea crizei, iar analiştii economici susţin că îşi permite să facă această sugestie în condiţiile în care directorul instituţiei de la Frankfurt este italianul Mario Draghi. Prin propunerile sale, şeful executivului de la Roma a atras atenţia Parisului, care a avut cam aceleaşi pretenţii în negocierile de pînă acum cu Berlinul.

Acum, Franţa şi Italia vor merge braţ la braţ pentru a-şi impune ideile în faţa Germaniei, susţin jurnaliştii nemţi.

„Doamna Merkel trebuie să ţină cont că acum suntem doi” – a fost de altfel, mesajul lui Mario Monti pentru cancelarul Germaniei. Rămâne de văzut dacă noile alianţe de la vârful Uniunii Europene vor contribui în vreun fel la ieşirea din criza economică.